De ce m-am apucat de blogging

Pentru mulți cunoscuți a fost o surpriză lansarea acestui blog. Așa cum vă povesteam la o cafea – unde se nasc cele mai frumoase idei, într-o zi eu și viitoarea noastră nașă de cununie (care se întâmplă să îmi fie și una din cele mai bune prietene) ne-am gândit cum ar fi să ne deschidem un cont de instagram și să postăm regulat despre preocupările noastre. Eu am mai avut niște tentative de a scrie în timpul liceului despre diverse și am decis să mă apuc de treabă iar.

Creativitatea mea a murit?

După aproape 3 ani de făcut rapoarte și prezentări la locul de muncă, nu m-am mai simțit atât de creativă. Cum ziceam și în articolul despre Roma, experiența de acolo m-a făcut să contemplez asupra acestui lucru și să caut soluții între timp.

În liceu îmi venise o idee trăsnită să scriu o carte. Era despre un circ cu oameni ciudați (l-am numit Carnaval du Freak) care aveau tot felul de abilități care mai de care mai ciudate, iar acțiunea poveștii avea loc în timpul Primul Război Mondial în America. Ce imaginație! Țin minte că am făcut research la greu să pun pe foaie aspecte care să se apropie total cu realitatea acelor vremuri – de la semnificații ale cărților de tarot până la interiorul unei cabine de vapor care pleca la data de…. din portul nu-știu-care. A venit anul cu bacu’ și povestea a rămas în aer, pot spune că am și pierdut ce am scris în acea perioadă.

Anul trecut m-am înscris la un master la Jurnalism și nu pot să zic că a fost o decizie atât de proastă – mă rog, am mers un semestru și feedback-ul profilor asupra modului meu de a scrie a sunat ceva în genul: Ești prea tehnică! Nu ești deloc umană! … atenție: 3 ani de rapoarte și prezentări. Am renunțat. Am zis că nu pot scrie ceva fără să mă implic sau total opus, scriu prea tehnic. M-am gândit: creativitatea mea a murit? A fost o experiență productivă, să-i zic așa, pentru că m-am gândit retrospectiv și prospectiv la mine. Bineînțeles că nu a murit, era acolo și ar fi mers în altă direcție. Așa că anul acesta am deschis BLOGUL.

Instagram, poze, hash-tags și atât?

Nu. Nu puteam să mă exprim doar prin atâta. Și mi-am dat seama după ce am schițat un plan de postări pe 30 zile cu topicuri, text și hash-tags. Efectiv mă uitam la acel plan și îmi spuneam că mesajul meu nu poate fi transmis prin atât. De aceea, am început să lucrez la blog și m-am implicat cu totul – de la logo până la aspectul pe care îl are site-ul. Și brusc, vorba aceea: simțeam cum crește inima în mine. 😇

Meanwhile, urmărește-mă și aici. ❤️

Peste tot se vorbea de COVID

Sincer, chiar mă săturasem că peste tot se vorbea de asta. De virus, de spaimă, de o schimbare a modului de viață. Chiar și în call-urile săptămânale de la muncă unde eram întrebați cum suntem, în mod repetat, cum facem față acestei situații etc. Mă săturasem. Voiam doar să mă exprim cum sunt eu ca om și să exclud acest subiect din viața mea. Pentru că viața mea nu se rezumă la asta. Se rezumă la mine, la încercarea de a fi un om sănătos atât fizic, cât și din punct de vedere mental, la pasiunile mele și la lucrurile care mă fac fericită.

Așa că, dragilor, de aceea am început să scriu. În mare parte pentru că mă enerva al treilea punct. Și pentru că sunt atât de multe lucruri frumoase în jurul nostru pe care voiam să le subliniez. Pentru că această perioadă va trece într-un final și noi trebuie să rămânem niște oameni frumoși, iar ceea ce am zis acum mă duce cu gândul la o melodie genială. Click aici pentru a o asculta.

Pe data viitoare!

Teodora