Dino Parc Râșnov: locul unde imaginația și distracția merg mână-n mână

Am ajuns la concluzia că , o dată cu copiii noștri, ajungem să trăim încă o dată această minunată etapă a vieții. Pe când eram noi copii, nu existau, poate, acest gen de activități/ experiențe și poate nici posibilități din partea părinților.

După un weekend petrecut la munte, stăteam și discutam cu soțul meu despre acest aspect. Am mers la Dino Parc în Râșnov și povesteam despre impresiile lăsate de acest loc și, de ce nu, emoțiile pe care ni le-a stârnit. Pe când eram noi copii, am rămas cu amintiri despre locuri/ obiective turistice istorice care au trecut testul timpului și de care auzeam și la ora de istorie.

Doamne, cum sună asta: pe vremea noastră…! Dar chiar așa e și așa aveam de gând să încep propoziția. Eu îmi aduc aminte de vizite la cetăți, el își aduce aminte de vacanțe la Geoagiu Băi și amândoi ne aducem aminte de zile-n șir petrecute pe litoral. Ca să revin la subiect, pe vremea noastră nu erau astfel de locuri dedicate copiilor… sau părinții noștri nu știau de ele. Dar nu cred că erau.

O incursiune în timp: plimbare printre uriașii care dominau Pământul acum milioane de ani

Când am hotărât să mergem în această aventură, am știut că va fi ceva special, mai ales pentru fetița noastră. Nu am anticipat pe deplin impactul pe care prima întâlnire cu dinozaurii îl va avea asupra ei, dar și asupra noastră. Din momentul în care am intrat pe poarta parcului, am fost cu toții întâmpinați de o atmosferă captivantă, ce îmbină natura cu istoria îndepărtată a acestor creaturi preistorice.

Chiar dacă Maria încă nu înțelege în totalitate ce sunt acești „uriași”, expresia de uimire de pe chipul ei a fost un moment pe care îl vom păstra mereu în amintire. Am explorat fiecare colț al parcului, de la trasee interactive până la exponatele detaliate, unde am aflat cu toții informații fascinante despre viața dinozaurilor. Am fost impresionați de modul în care parcul a reușit să îmbine educația cu distracția, astfel încât fiecare vizitator, indiferent de vârstă, să plece cu ceva nou învățat.

Dino Parc – o evadare în natură și aventură

Una dintre atracțiile principale ale parcului sunt dinozaurii animatronici care se mișcă. Reacția fetiței noastre când a văzut un dinozaur „prinzând viață” a fost de un amestec adorabil de fascinație și teamă. A fost, probabil, punctul culminant al vizitei noastre, deoarece am văzut cum imaginația ei începea să prindă contur, încercând să înțeleagă ce anume vede și aude. Locul unde am petrecut cel mai mult timp a fost vulcanul, unde puteai experimenta fenomenul de erupție. Cu toții am fost tare încântați de experiență!

Vizita la Dino Parc Râșnov nu a fost doar o excursie educativă, ci o ocazie de a trăi o aventură de familie. Fie că ai un copil curios sau ești tu însuți un pasionat de dinozauri, acest parc reușește să ofere un echilibru perfect între distracție și cunoaștere. Este un loc unde micuții își pot lăsa imaginația să zboare, iar părinții se pot bucura de timpul petrecut împreună cu ei.

Un alt aspect care a fost foarte avantajos pentru noi – parcarea de cărucioare. Noi am urcat pe jos până la Dino Parc cu cea mică în cărucior. Ajunși acolo, l-am lăsat în locul special amenajat și am pornit ușor pe traseul care ne conducea spre dinozauri.

Parcarea de cărucioare de la Dino Prc

Evenimente și noi atracții la Dino Parc Râșnov

Pentru că spuneam de copilărie… AM AVUT OCAZIA SĂ ÎL VĂD PE MAGICIANUL MARIAN RÂLEA și Trupa Abracadabra! A avut un show la Dino în minivacanța de Sf. Maria. A fost o experiență unică, plină de nostalgie. Când a chemat copiii pe scenă, eram gata să urc și eu cu ei. 🤭

Marian Râlea și Trupa Abracadra

Dacă vă planificați următorul weekend la munte, puteți să vă bucurați împreună cu cei mici și de Zurli! Vor urca pe scena Dino Parc pe 24 august. Într-un cadru de poveste, micuții vor putea cânta, dansa și se vor bucura de energia pozitivă a personajelor lor preferate, în timp ce descoperă lumea fascinantă a dinozaurilor.

Gașca Zurli la Dino Parc Râșnov

Dacă ați mai fost la Dino și nu știați, parcul are noi atracții:

  • un Triceratops anatomic care îți dezvăluie într-un mod fascinant misterele corpului său preistoric;
  • un T-Rex tunel unde copiii vor trăi o aventură inedită, explorând din interior un dinozaur;
  • un Dilophosaurus și un Carnotaurus gata să vă stârnească imaginația și să vă poarte într-o lume de poveste.
Triceraptos anatomic
T-Rex Tunel

Ce mai puteți face la Dino Parc? Pe lângă cele 120 specii de dinozauri în mărime naturală, copiii pot face trasee în copaci și se pot bucura de 2 locuri de joacă. Tot aici găsiți o cameră labirint cu lasere, cinema 9D și unul în aer liber, plus alte ateliere de creație și expoziții.

Mai multe informații despre Dino Parc Râșnov, evenimente și activități găsiți pe dinoparc.ro.

Traseu în copaci

Pe curând!

Teodora

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi și...
viata la tara, natura

Bucuria simplității și activități de weekend în familie

Sunt două locuri cărora le-am trecut pragul recent și m-au făcut să realizez cât de importantă este legătura cu mediul rural și frumusețea acestor lucruri simple. Lumea în care trăim astăzi, dominată de tehnologie, ecrane și agitație ne îndepărtează tot mai tare unii de ceilalți și, adesea, uităm să alocăm timp reconectării dintre noi, fiind mereu pe fugă.