Dog-mom în timpul liber

Când mă gândesc la cel mai frumos moment al zilei, îmi vine în minte momentul în care ajung acasă de la muncă și fetele mele, Maya și Jessie sar pe mine cu o iubire și fericire de neconceput. Câinele – cel mai bun prieten al omului și pe bună dreptate.

Pe Maya o am de 3 ani – pitbull, super “agresivă” în iubire și super răsfățată, sare să-i pupe pe toți și nu scapă nimeni. Jessie a apărut la 6 luni după ce am luat-o pe Maya – maidaneză, am mers până în Câmpina să o adoptăm, este foarte protectivă cu noi și cu casa, în general, tocmai de aceea o mai poreclim Security.

De ce un câine? De ce al doilea? Eu am avut câini de când mă știu, toată viața mea am stat la curte și familia mea considera că e lucru bun să ai la curte un câine de pază. După ce eu și logodnicul meu ne-am mutat împreună – el neavând până atunci experiența unui animal de companie și eu neputând trăi fără a avea unul, ne-am suit în mașină să o luăm pe Maya tocmai din Vlădeni.

De la început am refuzat toate ideile preconcepute că pitbulii sunt câini agresivi, că e în gena lor și multe astfel de baliverne. Pe Maya am crescut-o frumos și are un caracter foarte iubitor, este foarte lipicioasă de persoane și alți căței. Ce e frustrat este că, de fiecare dată când o plimbăm într-un parc, oamenii parcă sar pe partea cealaltă a trotuarului, iar copiii țipă – da, o plimbăm cu botniță, dar merge cuminte și nu se abate de la drumul ei, practic nu interacționează cu nimeni în mers. Oameni buni, nu mai fiți așa… nu vă mai învățați nici copiii să crească cu povești horror. Pitbull-ii în trecut erau considerați dog-nannies atât în America, cât și în Anglia. Click aici pentru un articol foarte mișto despre această rasă.

Până să o luăm pe Jessie am observat în comportamentul Mayei foarte multă anxietate, noi doi eram ziua la muncă și când ajungeam acasă găseam câte ceva stricat/ros acasă. Pe Facebook, într-un grup dedicat iubitorilor de câini, am descoperit Arca lui Norocel (asociație care se ocupă cu salvarea animalelor fără adăpost) și așa am mers să o adoptăm pe Jessie din Câmpina. Jessie inițial a fost numită Lucky de către cei din asociație pentru că ea și sora ei au fost salvate de pe stradă, însă doar Jessie a supraviețuit, cealaltă puiuță murind de parvoviroză. Experiența adopției ne-a schimbat foarte mult gândirea cu privire la animalele de pe stradă și petshop-uri. Sunt foarte multe animale abandonate sau care se nasc pe stradă și merită în aceeași măsură sau chiar mai mult să ne îndreptăm atenția asupra lor pentru că situația în care ele se află este rezultatul indiferenței și neasumării răspunderii umane – pot vorbi de acest subiect mai mult, însă îl consider prea complex pentru a fi dezbătut aici.

A avea un câine e mai mult  decât a avea un paznic al casei și o gură de hrănit. Loialitatea lor și calitatea de a ne face mereu să zâmbim îi fac niște niște companioni adevărați. Ne fac mai fericiți, reduc stresul și anxietatea, ne ajută să fim în formă prin mișcare, iar predispozițiile la boli scad considerent avându-i alături. Din experiența noastră, pe lângă cele enumerate mai sus, câinii sunt acei membri ai familiei care au un efect pozitiv asupra atmosferei din familie.

Deși câinii nu trăiesc atât de mult pe cât ne-am dori noi, cred că este suficient să ne transmită aceste calități: bunătate, iubire necondiționată, fericirea din lucruri simple, mărunte – iar datoria noastră este de a învăța lucrurile acestea de la ei.

Pe curând,

Teodora

PS: ADOPT, DON’T SHOP.