Jurnal de sarcină: Trimestrul I

Pentru prima dată în decursul unui an, simt că vocea mi-a revenit și că pot, într-un final, să vorbesc despre asta. După câteva luni de încercări, pe 7 iunie am crezut că sunt cea mai fericită persoană din lume. La două săptămâni distanță, am primit, poate, cea mai dură lovitură până la acel moment.

Deși am mai citit că multe femei pierd prima sarcină, nu am luat în considerare niciodată că voi face parte din acel procent. Cred că mi-am pus milioane de întrebări, iar toate începeau cu “de ce” până am acceptat ideea. Mi-am spus: nimic nu este întâmplător, iar toate lucrurile vin la timpul lor.

Fricile noastre nu nasc mereu monștri

Treaba asta cu frica naște monștri este discutabilă. Dacă ești înconjurat de oameni de calitate, vei vedea că frica se transformă în curaj, iar curajul în putere. Din momentul în care am aflat că sunt iar însărcinată, frica de a trece iar printr-o “traumă” similară a revenit. Dacă pierd și sarcina asta? Nu mai vreau să trec prin experiența asta încă o dată! îmi spuneam.

Soțul meu, care îmi este și cel mai bun prieten, mi-a ridicat mereu moralul. A fost mereu acolo să mă “recalibreze” când mintea mea fugea în direcții greșite. Și a contat. Și ce a mai contat în toată povestea asta – profesionalismul doamnei doctor care îmi urmărește sarcina. Mi-a recomandat o serie de investigații și așa am descoperit că am trombofilie. Imediat am început tratamentul cu anticoagulant și, de atunci, totul a fost bine.

Concluzii trase la final de trimestru I

Pot confirma că primul trimestru este o perioadă în care gândurile și sentimentele sunt incredibil de puternice. Sau chiar haotice câteodată. Ce am reușit să controlez – deși a fost al naibii de greu dată fiind experiența anterioară – au fost gândurile asupra experiențelor trecute sau viitoare. Faptul că m-am concentrat pe prezent, am eliminat orice fel de grijă.

Experiența unei sarcini mi-a confirmat cumva faptul că mindset-ul pe care ți-l setezi influențează mult starea ta generală și evoluția a tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Din acest motiv, am ales să mă trezesc și să pun capul pe pernă cu gândul că sunt recunoscătoare pentru tot.

Am mers la fiecare ecografie cu gândul și încrederea că puiul de om este bine și așa a și fost. Țin minte prima dată când i-am auzit bătăile inimii – le-am perceput ca fiind cel mai frumos și liniștitor sunet auzit vreodată. 🥰

În orice caz, călătoria este minunată încă de la început. Mai am puțin și bifez și trimestrul II, o să povestesc și de acolo câte ceva. Până atunci, vă aștept să împărtășiți gândurile, experiențele sau întrebările voastre în secțiunea de comentarii sau pe Instagram: @knowyourworth.ro.

Pe curând!

Teodora