Jurnal de sarcină: Trimestrul III și nașterea lui baby M.

Acum, după ce a trecut deja o lună de la nașterea lui baby M.*, încerc să îmi amintesc cum s-au derulat ultimele luni. O să dau vina pe hormoni pentru “pierderile” relative de memorie. Am auzit că e o chestie tipică în sarcină și după naștere. 😂

Totuși, o să încerc să vă povestesc din amintite cum s-a derulat finalul capitolului sarcină și începutul celui de mamă pentru mine. Nu îmi fac griji cu privire la memorie, pentru că a rămas în mintea mea ce trebuie. Trăirile, grijile și noua experiență sunt extrem de proaspete, iar asta îmi este foarte drag să transcriu în acest articol.

* Voi continua o perioadă să o numesc baby M., dar nu pentru a menține un aer misterios. Mi se pare mie mai potrivit să o menționez așa în etapa asta de bebelușeală.

Trimestrul III și grijile care m-au măcinat până la naștere

O dată cu trimestrul III de sarcină, am început să realizez tot mai tare că se apropie momentul în care o voi cunoaște pe baby M. Într-un fel, am devenit mai liniștită datorită faptului că vizitele la medic au fost mai dese. Pe de altă parte, m-am rugat mai mult ca niciodată să nasc la termen și nu mai devreme.

Cred că acum mai toate mămicile care au Facebook intră pe grupuri pregnancy related și nu numai (și subsemnata în cauză!). Ce e amuzant – cu cât ești mai aproape de linia de finish, parcă numai postări de genul îți apar. Ei bine, mie îmi apăreau multe postări legate de nașteri premature. Și bineînțeles, asta era și una din grijile mele. Doamne ajută că nu a fost cazul! 😇

O altă grijă de-a mea era legată de frecvența mișcărilor fetei. Aveam zile în care o simțeam foarte activă, zile în care abia simțeam câteva. Vorbind deschis cu medicul care mi-a urmărit sarcina, m-am liniștit și am aflat că nivelul de activitate al mișcărilor fetale poate varia de la o zi la alta.

Cam tot trimestrul III a fost intens. Emoțiile pe care le-am trăit în această perioadă au cunoscut, cred, fiecare extremă. Bucuria pe care o simțeam și frica ce mă apăsa au reușit, totuși, să coexiste armonios. Nu cred că există viitoare mamă care să fie lipsită de griji. Consider – acum că s-a terminat acest capitol, că aceste griji fac și ele parte din farmecul unei sarcini.

Despre nașterea la Spitalul Universitar din București

Recunosc, nu prea sunt fan spitale de stat, aproape toată viața mea am beneficiat de un abonament de servicii medicale private. Decizia de a naște la Spitalul Universitar a fost influențată de două lucruri: medicul meu lucra acolo, iar secțiile de neonatologie și gineco arătau chiar foarte bine și erau curate. Aproape ca la privat.

Dacă aș mai repeta experiența? Cu toată sinceritatea aș spune nu. Legat de copil, îmi ajunge unul. Legat de spital, totul de vis până la interacțiunea cu asistentele. Unele dintre ele erau pâinea lui Dumnezeu. Altele ar fi fost mai empatice cu tine, ca proaspătă mămică, dacă le-ai fi oferit ceva atenții. Neavând experiența de a oferi atenții, deoarece nu prea avusesem contact așa mult cu sectorul medical de stat, nici nu am încercat. Deci – nu aș repeta acest episod.

Din anumite motive, pe baby M. am adus-o pe lume prin cezariană. Am reușit destul de repede să mă pun pe picioare, iar atunci când mi-au adus-o, eram în stare să am grijă de ea. Spre bucuria mea, cu alăptarea nu am avut nicio problemă deoarece s-a declanșat la nici 24h de la operație.

Nu pot descrie în cuvinte sentimentele pe care mi le-a oferit puiul meu de om. O dată cu ea, m-am născut și eu iar, dar ca mamă.

Prima noastră lună cu baby M.

Până să scriu acest paragraf, am tot scris și șters dintr-un simplu motiv. M-am gândit: ce anume aș putea să scriu relevant pentru voi? Prima lună a trecut extrem de repede și s-au întâmplat atâtea – semnificative pentru mine, dar dacă le-aș înșira aici… n-aș mai termina. Venirea acasă cu baby M. a fost magică.

Fetele noastre, Maya și Jessie au acceptat-o imediat. Unde e baby M. sunt și ele – dorm lângă pătuțul ei, participă când e timpul băiței, când schimbăm scutecele etc. Simt că dragostea în casa noastră s-a mărit considerabil.

Ce am considerat extrem de folositor a fost limbajul Dunstan cu cele 5 sunete universale pe care bebelușii le folosesc. Poate din acest motiv ne putem lăuda cu un copil cuminte. 😁 Este foarte apăsător sentimentul că bebelușul tău încearcă să își comunice nevoile, iar tu, ca mamă, nu știi ce să îi faci la un moment dat. Cred că instictul matern funcționează până într-un anumit punct atunci când vorbim de comunicare nonverbală.

Și, pe lângă asta, cred că ține foarte mult de starea noastră pe care, automat, i-o transmitem ei. Ne-am acomodat foarte repede cu ritmul ei – somn, mese, gestionarea colicilor etc. Eu, pe de altă parte, mă simt norocoasă că soțul meu e implicat 100% și simt că nu aș fi făcut față așa ușor unei schimbări atât de majore în viața noastră fără aportul lui.

Una peste alta, este minunată viața de părinte – un copil îți dăruiește cele mai înălțătoare sentimente. Sentimente care, probabil, nu ți-ai imaginat vreodată că ar exista.

Să nu vă imaginați că voi scrie în continuare articole de parenting aici pe blog. 🤭 Nici nu sunt autorizată să fac așa ceva. Scriindu-mi povestea și experiențele în fiecare articol, era firesc să o introduc și pe baby M. Iar pe Instagram, vă promit că nu voi face spam! 🐨 Follow for more. 🥰

Pe curând!

Teodora