Recomandare de seriale – Outlander (Netflix) și Penny Dreadful (HBO Go)
În ultimele două luni am văzut două seriale care efectiv m-au prins foarte tare. Unul mai sângeros ca altul, dar ambele magice. Sunt două seriale a căror acțiune are loc în istorie și fac parte din două genuri cinematografice comune: Drama și Fantasy. Ceea ce le deosebește este că Outlander mai este încadrat în genul Romance, iar Penny Dreadful este Horror.
Câteodată, când mă apuc sau intenționez să mă apuc de un serial, sunt sceptică. Poate nu mă prinde, poate pierd timp. Însă mi-am făcut curaj și m-am apucat de ele. Nu în același timp, bineînțeles. Am terminat Outlander și m-am apucat apoi de Penny Dreadful.
Nu am regretat nicio clipă. Sunt două seriale care efectiv te duc cu gândul la o altă lume. Care transformă imposibilul în posibil.
The Outlander (2014 – ongoing) – IMDb 8.4/10
Nominalizat pentru 4 premii Primetime Emmy + alte 32 premii & 71 nominalizări
Short plot: Povestea o are în prim plan pe Claire Randall, o asistentă care a ajutat combatanții celui de-al Doilea Război Mondial pe front. După război, Claire și soțul ei, Frank Randall – care este profesor universitar, pleacă într-o vacanță în Scoția, atât pentru a se relaxa, cât și pentru a căuta informații cu privire la un anumit strămoș al lui Frank. Totul se schimbă în clipa în care Claire se simte chemată și atrasă de un anumit loc – cercul de pietre de la Craigh Na Dun. Atingându-le, ea ajunge să călătorească în timp până în 1743, fix când au loc tot felul de conflicte între englezi și scoțieni.
Nu aș vrea să vă povestesc mai mult de atât, pentru că, ajunsă în acea lume necunoscută, Claire întâmpină tot felul de provocări și este nevoită să se adapteze și să supraviețuiască. Ce vă pot spune este că la baza acestui serial stă o serie de 10 cărți scrise de autoarea Diana Gabaldon, însă au fost publicate doar 8 până în prezent.
Deși sunt multe filme/ seriale care abordează călătoria în timp, dragostea, istoria etc., în acest serial nu am mai întâlnit o chimie atât de puternică între două personaje, Claire și… veți vedea voi. Cam atât am avut de zis. 🙃
Penny Dreadful (2014-2016) – IMDb 8.2/10
Nominalizat pentru 13 premii Primetime Emmy + alte 16 premii & 91 nominalizări
Short plot: Multe personaje ale literaturii clasice se regăsesc în același loc, o Londră mohorâtă și întunecată din faimoasa Epocă Victoriană. Dorian Gray, Dr. Frankenstein, Dr. Jekyll/ Domnul Hyde, Van Helsing, Dracula, Lucifer, vrăjitoare, demoni. Cu toții conturează o poveste comună în jurul Vanessei Ives, o femeie misterioasă, clarvăzătoare, dar de care toate entitățile malefice sunt atrase.
Vanessa, împreună cu Ethan Chandler și Sir Murray pornesc în căutarea fiicei lui Murray și, în același timp, se aventurează într-o luptă dincolo de înțelesurile normalului.
Penny Dreadful este un serial deosebit din punctul meu de vedere. O astfel de fuziune a personajelor enumerate mai sus – unică, pusă prost în scenă, putea avea un rezultat catastrofal pe ecrane. Dar nu a fost cazul. Povestea s-a derulat firesc, fiind mereu fresh, interesantă, înfricoșătoare și, pe alocuri, amuzantă.
Când aveți timp, vă recomand să le dați o șansă. Dacă astfel de teme abordate nasc clișee, în acestea două nu am întâlnit niciunul. Sunt chiar deosebite.😊
Pe curând!
Teodora
Roxana State
September 23, 2021👍 astept cu interes maxim sa citesc urmatorul articol! Multumesc pentru recomandarea de seriale!