Part. I : 5 zile de basm rural în Maramureș – tărâmul tradițiilor

Ați ajuns vreodată într-un loc unde erați siguri că va fi frumos și, totuși, așteptările v-au fost întrecute cu mult? Asta am trăit eu săptămâna trecută. Abia când am plecat de acolo mi-am dat seama ce reprezintă poarta maramureșeană de la intrarea în regiune.

Maramureș este în adevăratul sens al cuvântului o Poartă spre Tradiție. Fiecare moroșan își îmbrățișează moștenirea tradițională și culturală și își ia în serios rolul de promotor al acesteia. Spirit, grai, straie, porți tradiționale, meșteșuguri strămoșești urmând aceleași dogme de demult – toate acestea le-am regăsit în peisaje, ospitalitate și povești ale ținutului.

Oricât de mult mi-aș fi dorit să fac un singur articol în care să povestesc tot ce am văzut în acest sejur, mi-e imposibil. Așa că azi o să vă povestesc despre cazare, Mocănița de pe Valea Vaserului și Muzeul Țărăncii Române.

Cazare: Pensiunea Alina din Poienile Izei

Pensiunea Alina este situată în centrul comunei Poienile Izei și este o unitate de cazare care îmbină elementele rustice, tradiționale cu cele moderne. Cu toate acestea, gazdele, prin ospitalitatea lor și mâncarea tradițională făcută în propria gospodărie, ne-au făcut să simțim viața la țară în cel mai pur mod.

Despre mâncare, vă pot spune că noi am optat pentru mic dejun în fiecare zi și doar în una din seri am solicitat cină. În fiecare zi, mâncarea a fost diferită, ni s-a pus lapte proaspăt, gem, dulceață și am fost serviți cu pâine făcută de gazdă, care a fost extraordinară.

Dacă plănuiți să ajungeți în Maramureș, vă recomand cu drag această cazare. Noi am petrecut aici 5 nopți. Pe lângă faptul că locația a fost super accesibilă pentru toate obiectivele pe care ni le-am propus să le vedem, noi ne-am simțit ca acasă. Ce îmi pare rău că nu am apucat să facem a fost îmbrăcarea straielor populare pe care gazda, doamna Liliana ni le-a pus la dispoziție.

1. Mocănița din Maramureș

Bineînțeles că primul nostru obiectiv de pe listă a fost chiar simbolul Maramureșului, Mocănița de pe Valea Vaserului. A fost o experiență deosebită și un mare plus l-a avut lipsa semnalului la telefon pentru că ne-am putut conecta întru totul cu natura și excursia în sine.

De ce Mocănița este o importantă valoare culturală pentru noi? Mocănița de la Vișeu de Sus a rămas ultima cale ferată forestieră cu abur din Europa și încă mai transportă lemn. Începând cu anul 2000, trenului i s-a atribuit și rol turistic.

Ca și info, biletele se achiziționează online de pe mocanita-maramures.com și se pot ridica fizic până la data rezervării sau în ziua în care s-a făcut rezervarea, dar cu cel puțin 30 minute înainte de ora plecării.

Noi ne-am luat pachetul Mocănița Special și am avut inclus în prețul biletului un platou grill, o răcoritoare, o cafea/ ceai/ ciocolată caldă şi un produs de patiserie.

Traseul turistic al Mocăniței este de aproximativ 21,6 km. Se pornește de la stația CFF Vișeu de Sus și se oprește în stația Paltin, durând aproximativ 6-7 ore. De-a lungul râului Vaser am putut admira sălbăticia pădurilor virgine și câteva gospodării tradiționale pe alocuri, în rest, o pustietate fascinantă.

P.S.: Nici aici nu am ratat simbolul nelipsit al Maramureșului! Pe traseu, Mocănița trece pe sub o poartă tradițională maramureșeană. 🥰

Poate voi surprinde momentul cu următoarea ocazie când voi mai lua acest tren minunat. De data aceasta am preferat să mă bucur de priveliște ca un călător obișnuit.

2. Muzeul Țărăncii Române din Dragomirești

Și cum Muzeul Țărăncii Române era prin apropiere, după Mocăniță, ne-am îndreptat direct acolo. Căsuța care adăpostește minunatul muzeu închinat femeii de la țară datează din anii 1720-1721. Până să devină muzeu în 2001, acolo a locuit până la moartea sa, gazda Ileana Chișului. Se zice că, deși era o femeie deosebită, aceasta a rămas nemăritată pentru că jumătatea ei nu s-a născut. Chiar și azi se găsește în curte oala roșie în vârful pomului cu oale, simbol din tradiția maramureșeană că acolo se află o femeie nemăritată.

Fiind o gospodărie autentică și din dorința de a rămâne o moștenire culturală, scriitorul și istoricul Nicoară Timiș (care era rudă cu gazda) s-a luptat pentru a nu fi dărâmată construcția și a transformat-o în muzeu.

Auzisem că e un obiectiv turistic mișto, dar nu mă așteptam să mă încarc așa de tare emoțional. Nu mai voiam să plec de acolo – ghid mai autentic ca doamna Maria Zubașcu nu am mai întâlnit. A pictat prin viu grai cel mai frumos portret al unei românce.

Turul și povestirile doamnei Maria încep tocmai de la Poarta Maramureșeană a muzeului. Forme ce se regăsesc pe această poartă sunt: cocoșul – simbolul comunei Dragomirești, steagul dacilor, pomul vieții, soarele, Sfânta Treime și fagurele de miere. Gardul este împletit în forma spicului de grâu și este făcut din nuiele de alun. Mai departe vorbește despre troița din curte care este închinată femeii și fusul cu țurgalău.

Tot aici în curte se găsește un statuar închinat femeii de la țară care o surprinde pe aceasta în diferite etape ale vieții: copilă, fetișcană, femeie, mamă și bunică. Dar nu doar atât, este surprins în același timp și rolul de creștină, de femeie care țese, culege flori sau face curat.

Doamna Maria ne-a spus că într-o casă erau nelipsite cuptorul, pătuțul copilului, lavița și costumul popular. Tot acum ni s-a oferit și explicația existenței pragurilor înalte la intrarea în case. Femeile erau ocupate cu munca în gospodărie, la câmp, ș.a.m.d., iar copilașii lor rămâneau singuri acasă. Pragurile erau făcute în așa fel încât copiii mici să nu iasă din casă, dar și pentru a împiedica frigul să pătrundă iarna.

Legenda fusului cu țurgalău din spusele doamnei Maria:

“Ce vedeți aici e fus cu țurgalău, când torci face un zgomot. Și-așa-i făcută o piesă dacă iei din el se desface tăt. Se făcea șezătoare, sara venea feciorii la fete în șezătoare. Când pleca fecioru’ acasă, fata trebuia să îl conducă până-n tindă. Nu se săruta nimeni ca azi decât în tindă. La fată nu i-o fost drag de fecior, nu l-o condus. O venit a doua sară, tot așa, nu l-o condus. S-o gândit el cu ce să-i atragă fetei atenția. Când o venit a treia sară, i-o adus un fus cu țurgălău.

Ce măreață o fost fata când i l-o dat, nimeni în șezătoare n-o primit așe ceva. Da’ i-o zâs fecioru’ când i-o dat fusu’ că atuncea să se despartă ei când s-o desface fusu’. O piesă dacă iei din el, se desface tăt. Da’ care-i piesa? La fată i-o dat de gândit, s-o uitat la fus, n-o știut să-l desfacă, n-o aflat piesa, pân’ la capăt i-o fost drag – și de fecior, dar și de fus. O rămas împreună, niciodată nu s-o desfăcut nici fusul, nici ei nu s-o despărțit. În viață o avut urcușuri, coborâșuri, ei tăt împreună o rămas. Vedeț’ ce băiat inteligent, cu ce și-o cucerit fata? Nu tătie lucrurile se pot cumpăra cu bani.“

Vizita la acest muzeu s-a transformat într-o impresionantă lecție de viață pe care am savurat-o foarte atent și cu sufletul deschis. Prețul unui bilet este de 4 lei/ persoană, un preț simbolic din punctul meu de vedere. Experiența de care am avut parte acolo a fost unică și valorează mult mai mult.

O mică concluzie

Am vorbit mult despre locul ăsta, nu-i așa? Credeți-mă pe cuvânt că nu am acoperit tot. Dar se merită să ajungeți aici și să auziți toate lucrurile acestea și multe altele. Aici m-am simțit într-o lume mai bună și nu exagerez când spun asta. Concluzia mea vine și cu un proverb: Omul sființește locul. Ideal ar fi și în viața noastră de zi cu zi să sființim locurile și să le oferim un plus de valoare. Iar înainte de toate, să fim oameni cu toți oamenii.

Pe curând!

Teodora