Recomandare de carte – Gargui de Andrew Davidson

Dacă îmi aduc aminte cu drag de o anumită perioadă, aceea e perioada liceului. Grijile erau absente, timpul era un aliat și lumea părea să fie așa cum trebuie. Că am menționat de timp… rupeam biblioteca-n două, era cartea și săptămâna. Doamne ce dor mi-e! Tot atunci am descoperit și cartea mea preferată EVER – Gargui de Andrew Davidson.

Chiar în această clipă mă gândesc la copilul din mine care a pierdut nopțile să termine această carte – așa de tare m-a prins – și parcă mă încearcă nenumărate emoții. Nu-i așa că și voi aveți astfel de momente când vă amintiți de ceva extraordinar? Totodată îmi aduc aminte perfect și unde am văzut-o. Mergeam spre Cișmigiu când, deodată, îmi atrage maxim atenția o carte în vitrina Cercului Militar Național. Pfaa, după să vedeți alergătură prin librăriile din București să o găsesc!

Dar ce-i așa special cu acest Gargui ?

Iubirea e tare ca moartea, grea ca iadul. Moartea desface sufletul de trup, însă iubirea desface toate lucrurile din suflet.

Meister Eckhart, mistic german, predica Nașterea Eternă

Poate vă întrebați de ce am ales să vorbesc despre carte începând cu acest citat. Chiar cu acesta începe cartea și nu indică că ar fi o poveste romantică de-aia ieftină, vă asigur. În primul rând un gargui este creat din dalta unui sculptor, iar ca înfățișare este un monstru. Tot un monstru este și naratorul, personajul principal, care suferă arsuri grave în urma actelor lui de desfrânare. Ajuns la spital și încercat de dureri insuportabile, este mânat de o voce să se sinucidă, dar… Apare un personaj intrigant, Marianne, care este o sculptoriță de gargui și totodată o pacientă internată la același spital care suferă de schizofrenie. Pe parcursul întâlnirilor lor, ea încearcă să îl convingă că au trăit împreună ca parteneri în alte vieți, începându-și povestea cu Evul Mediu.

De aici, dragii mei, începe magia. Acesta a fost trigger-ul care m-a determinat să nu mai las cartea din mână. Și sincer, nu aș vrea să vă povestesc ce se întâmplă mai departe. Vă pot spune doar că poveștile relatate de ea au loc la invervale diferite de timp și sunt situate în Germania, Japonia, Islanda, Italia şi Anglia. De asemenea, dacă vreți să citiți o altă variantă a Infernului lui Dante, cartea aceasta vă va iniția într-o călătorie fascinantă – a inspirat povestea de dragoste dintre cei doi și chinurile prin care trece personajul.

De prin carte adunate…

O să vă las aici câteva citate din această carte. Deși nu sunt fan măzgălit în cărți, nu m-am putut abține pe parcurs ce citeam să nu subliniz citate. Așa că, luând cartea în mână, mi-a fost ușor să parcurg cele mai frumoase idei din cartea mea preferată.

“Spune-mi de ce îți place să sculptezi. / E o artă inversă. Sfârșești cu mai puțin decât cu ce-ai început.”

“(…) copilăria e o perioadă a revelațiilor, nu a dezvoltării.”

“Cum simți fața mea? / Ca un deșert după furtună.”

“Nu cred într-un Dumnezeu care consideră iubirea un păcat.” – din acel moment, mi-am asumat acest citat ca un reper și o perspectivă asupra vieții împotriva gândirilor tradiționale.

“Clișeul ne spune că la douăzeci de ani o persoană are fața pe care i-a dat-o Dumnezeu, dar la patruzeci de ani o are pe cea pe care o merită.”

V-am convins? Merită și vă recomand această carte din toată inima. Alte lucruri care o fac specială – este singura carte scrisă de Andrew Davidson și este rodul a 7 ani de documentare și manifestare artistică.

Așa cum a fost și Gargui pentru mine, sunt curioasă ce cărți v-au dat și pe voi pe spate.

Pe curând!

Teodora