When in Rome, do as the romans do – City-break Part. II

Dacă nu ați citit încă prima parte a articolului despre city-break-ul în Roma, dați click aici. Deci am văzut așa: centrul istoric noaptea + Fontana di Trevi ✅, Muzeul Vatican + Capela Sixtină ✅, Castelul Sant’ Angelo ✅, Cartierul Trastevere ✅.

Ziua 3 – ne trezim dis-de-dimineață și pornim către Colosseum. Vreau să vă mărturisesc că mi-a plăcut foarte mult experiența mersului cu metroul în Roma și nu numai – peste tot erau marcaje clare și efectiv nu aveai cum să te rătăcești, nici dacă voiai. Ne-a luat fix 10 minute să ajungem la obiectiv de la cazare (Castro Pretorio – Colosseo, 4 stații). Ajunși acolo am simțit un sentiment de nedescris în clipa în care am zărit Colosseum-ul. Este cu adevărat și își merită titlul de simbol al Romei. Fiind foarte de dimineață, nu era chiar așa multă lume și am putut vizita în liniște și în ritmul nostru monumentul. Ați mers vreodată într-un loc cu totul special pe care l-ați văzut doar în filme și v-au trecut tot felul de scene și imagini prin minte? Eu mă gândeam la Gladiatorul (2000, Russell Crowe), mai ales că se vedeau și rămășițele pasajelor subterane, uși-capcană etc. Absolut superb. Întotdeauna am fost fan istorie antică, istorie medievală și iată că s-a întâmplat să ajung într-un final și să văd ceva extraordinar care a trecut testul timpului și a rămas aproape la fel de impunător și de thrilling ca pe vremuri.

Mai departe ne-am continuat vizita către Forul Roman și Colina Palatină, două obiecte care nu s-au lăsat nici ele mai prejos. Forul Roman a reprezentat adevăratul oraș antic al Europei, unde se afla Senatul Roman și unde se întâmpla istoria, efectiv, iar Colina Palatină era locul unde se afla palatul pentru că era un punct superior, demn de o astfel de clădire.

Mai departe ne-am continuat drumul către Grădina Zoologică din Roma (Bioparco di Roma). Nu am vizitat până în acest moment grădini zoologice din alte țări, dar din acel moment cea din Roma a devenit reper cu care să le compar pe restul. Nu vă imaginați că ar fi atât de mare cum sunt cele din marile orașe europene (ex. Berlin, Viena), dar suficient pentru ca fiecare animal să aibă construit un habitat, iar animalele aveau blana sănătoasă și erau vioaie. Foarte mult mi-a plăcut că nu existau grilaje înalte (cum sunt la noi) și puteai să le fotografiezi sau să le vezi clar. A fost superb. Fiind foarte târziu, imediat cum am plecat de acolo, ne-am oprit în primul restaurant să mâncăm ceva și să ne întoarcem la cazare.

Ultima zi în Roma. Dat fiind faptul că aveam avionul dupa-amiază, mai aveam câteva ore să ne bucurăm de oraș așa că am reușit să vedem și Panteonul sau cum mai era el numit „Templul tuturor zeilor”, o capodoperă din punct de vedere arhitectural. Cupola acestuia a fost gândită să ventileze perfect înăuntru, iar atunci când plouă să nu se simtă umezeala. De aici am mers să vedem Bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor – imensă, verde (foarte mulți palmieri) și foarte mult mi-a plăcut că erau dispuși înauntru sus pe pereți fiecare papă, cel actual fiind luminat simbolic. A treia oprire a fost un gellato corespunzător și ne-am suit în tren către Fiumicino.

Dacă planificați să vedeți Roma:

  1. Să aveți la voi bani cash – este mult mai la îndemână.
  2. Să purtați încălțăminte adecvată și lejeră dacă veți umbla mult.
  3. Să aveți ținute decente pentru locurile religioase.
  4. Să învățați câteva fraze în italiană – le place când le răspunzi în limba lor.
  5. Bucură-te de fiecare colțișor al orașului Etern.

Roma este un mix de ruine, artă, viață de stradă vie, vibrantă.

Pe data viitoare,

Teodora

signature

Subscribe so you don’t miss a post

Sign up with your email address to receive news and updates!
Tags

Spune-mi ce crezi!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No Comments Yet.